"Răzbunarea lui Poseidon" - Ziua a VI-a, (joi, 14 april 2011)

    Deschid ochii, clipind des în încercarea de a înţelege unde mă aflu. Capul mă doare, iar gâtu mi-e strâmb rău datorită faptului că am adormit cu geaca moto, pe o parte, şi din cauza protecţiilor şi a lipsei unei perne, capul mi-a atârnat pe toată durata nopţii. Mă dezmeticesc, îmi dau seama că sunt în cort şi încet-încet încep să-mi amintesc de seara trecută, cum am adormit pe plajă şi am mers ca un somnambul spre cort.
    Dana e deja trează şi insistă să ne trezim să plecăm. Nu termină bine de zis ce avea şi auzim că a început să plouă afară. Prefect zic, nu împachetăm şi plecăm pe ploaie, deci mai e loc de somn. Dana zâmbeşte ştrengăreşte: "mamă ce baftă ai!". Deci s-a decis, dormim în aşteptarea soarelui. Totuşi ea nu se mai pune la somn, mănâncă ceva apoi scoate nasul din cort pentru verificarea atmosferei.
    Reuşesc să mă trezesc, pentru a doua oară, şi nu pentru că s-ar fi oprit ploaia, ci pentru că suntem atăcaţi. Hoarde întregi de berberi, după cum face cortul deasupra noastră. Dana renunţă la meditaţia din gura cortului şi închide rapid intrarea. Ploaia s-a îndesit atât de tare şi loveşte cu aşa o putere încât vedem cum îşi face apa loc prin cele două straturi ale cortului. Vântul, sau hoarda de berberi, care se joacă cu acoperişul nostru de parcă ar fi o frunză, ne contorsionează cortul în asemenea hal de parcă ar frământa aluat. Stăm întinşi pe spate luptând cu furtuna, să nu ne ia cu tot cu cort. Lucrurile lăsate afară de cu seară încep să alerge înnebunite prin curte.
    Nici că se putea mai nimerit, toată perioada în Turcia, numai vreme frumoasă, a trebuit să prindem furtuna fix când eram la cort. Fix în ziua în care Poseidon s-a hotărât să gonească în caru-i înspumat, tras de caii săi vânjoşi. L-om fi supărat cu ceva!?
    În sfârşit, după minute bune, în care majoritatea lucrurilor din cort au fost supuse purificării cu apă, Poseidon hotărăşte să-şi încheie plimbarea, lasându-ne într-o baltă imensă, mai aveam puţin şi pluteam.
    Apare şi nenea, patronul campingului, care ne explică cu mare însufleţire cât de norocoşi putem fi. În fiecare an, în acea zonă, Erdek, există o singură zi în care se dezlănţuie cerul şi se lasă cu o furtună dezastruoasă, iar noi am nimerit fix acea zi.
    O mărite Poseidon, îţi suntem prieteni, suntem călăreţi, iar la propria-ţi casă, marea cea mare, am venit cu tot respectul să ne prezentăm omagiile, la ce ne pedepseşti?
    Noroc că zeii, în măreţia lor, nu dau în mintea muritorilor, măritul rege al mărilor nu ne-a pedepsit ci doar a făcut o desfăşurare a forţelor, arătându-ne măreţia şi puterea sa.
    Suntem echipaţi, afară, făcând o evaluare a pagubelor în urma întâlnirii cu zeul furtunilor: haine parţial ude, lucruri împrăştiate, ude şi murdare, cort ud şi rupt, moral puţin scăzut. Dar noi suntem bine, căluţii la fel.

    Soarele se arată din când în când prin masa de nori răscoliţi. Încălecăm, ne luăm rămas bun de la campingul primitor şi de la zeul răzbunător şi ne îndreptăm potcoavele rotative spre Canakkale. Drumul este acelaşi cu care ne-am obişnuit deja, larg, bun, de calitate, doar că acum în străbatem pe o vreme înnorată, aşteptându-ne din clipă în clipă să înceapă ploaia. Foarte probabil că tot Poseidon să ne fi ajutat de această dată, împrăştiind norii şi ferindu-ne de ploaie, ba chiar lăsând soarele să ne usuce puţin.

    Până la Canakkale nimic spectaculos, cu excepţia peisajului oferit de Marmara, poate doar micul incident chiar la plecare, unde era cât pe ce să fac cunoştinţă cu un bolid turcesc. Vina-mi aparţine, ieşeam pe un drum cu prioritate, doar că, în curbă fiind, nu am văzut maşina decât atunci când frâna să nu se urce pe mine. Eram deja pregătit de înjurături şi altele, dar, surpriză, nici măcar un claxon. Nenea îmi zâmbeşte şi-şi vede de drum. Uf, oameni civilizaţi, exact ca-n Bucureşti.
    Ioana a reuşit cu brio de această dată, nu de alta dar era singurul drum spre Canakkale. Chiar înainte de apusul soarelui, care acum e vizibil, nu mai stă ascuns în nori, ni se înfăţişează vechea urbe, fortăreaţa străjer a Dardanelelei, Canakkale.
    Oraşul nu e cine ştie ce impresionant, e un oraş mic pentru standardele Turciei, e "mare" prin prisma istoriei şi importanţa sa strategică.
    Străbatem mare parte din străduţele oraşului în căutarea unui Otel şi ratăm la mustaţă, aveam să aflăm mai târziu, centrul turistic, plin de hoteluri şi locuri de cazare. Totuşi nu e un lucru rău, pentru că dăm peste un hotel cu iz comunist, arăta ca hotelurile din vremea împuşcatului la noi. Cu toate acestea condiţiile erau foarte bune, camera curată, duş, apă caldă, chiar curgea, am testat, şi totul la un preţ mai mult decât decent.
    Nenii de la recepţie, foarte primitori, binevoitori şi drăguţi, chiar dacă nu rupeau engleză. Aşa că ne stabilim aici şi ne instalăm în cameră, de unde mi-a fost imposibil s-o mai scot pe Dana. Rezistă la toate argumentele mele de a scoate nasul din cameră, aşa că sunt nevoit să o iau singur la pas pe străzile oraşului.
    Plimbarea mi-a plăcut, şi la doar un tur de aproximativ o oră, deja învăţasem oraşul, zona turistică, centrul, zona magazinelor, faleza, terasele.
    Lume multă, tineri şi vârstnici, se plimbau pe faleză şi umpleau terasele, ba chiar într-un restaurant mai spilcuit, un fel de cafenea-club, un grup de tineri dansau, ceva probabil la modă pentru că aveau coregrafie şi părea un dans de societate. Am stat şi mi-am clătit ochii din vitrină, bucurându-mă şi eu de veselia care domina înăuntru.
    Am descoperit şi calul troian din filmul Troia, care a fost donat oraşului de către producătorii filmului.
    Având în cap schiţa oraşului, ştiam ce e de vizitat şi pe unde o să ne plimbăm a doua zi, căci plănuim ca mâine să o petrecem toată în Canakkale şi să vizităm şi Troia, sau Truva după cumm îi spun localnicii.
    Mă întorc, ca un hoinar, cu mâinile în buzunare, la hotelul primitor, unde Dana deja visează. Apa caldă chiar curge, iar duşul de seară pică excelent, şi mă înmoaie, făcându-mă să mă târâi aproape până la pat şi să mă cufund într-un somn adânc şi liniştit.

Învăluţi-mă, voi vise măreţe!