Ziua a-IV-a - "Epidemie de ceaţă" - marţi 9 august

    Picurii mărunţi şi deşi care pică necontenit pe cort îmi cântă deşteptarea la o nouă zi, care după lumina care pătrunde prin cort şi după sunetele ploii nu se prezintă tocmai plăcută. Cel puţin îmi spun că mai pot dormi, oricum nu putem strânge pe ploaie.

    Zgomotele de afară mă anunţă că lumea s-a trezit. E totuşi devreme, dar măcar s-a oprit ploaia. Scot şi eu nasul din cort şi observ că mare parte din gaşcă mişună pe-afară. Hotărâm să strângem corturile, acum cât nu mai plouă, şi le vom întinde la uscat când ajungem la noua destinaţie.

    Lenuţa şi Crissu sunt la taclale cu mamaie, care ne-a adus plăcintă şi lapte, fiind tocmită de cu seară.

    Mamaie povesteşte că vremea e aşa urâtă de vre-o două săptămâni, de când s-a întâmplat un eveniment nefericit, doi turişti au fost fulgeraţi în Padiş, în apropiere de cabană chiar. Acum înţelegem şi noi ce era cu pădurea de ţepe, erau paratrăsnete, iar nu omagii pentru Ţepeş! Totuşi, noi am avut vreme bună, doar azi pare urât, morocănos şi umed.

    Continuăm cu strânsul bagajelor şi a "dormitoarelor mobile", şi umplem din nou cele două maşini de bagaje. Pupa se plimbă printre noi, veselă nevoie mare, dând din coadă mai ceva ca un ventilator.

    Avem o problemă în a scoate motoarele, care sunt parcate pe iarba udă, iar drumul e doar o albie mocirloasă. Târfuliţa lui Alecu, e curioasă de starea vremii, aşa că decide, singurică, să afle informaţiile după metoda indienilor apaşi, urechea la pământ. Nu e bai mare, zise domn Alecu, e obişnuită cu astfel de poziţii.

    Reuşim să ne urnim din loc, să ieşim din valea unde am campat peste noapte şi să scoatem căluţii la drumul principal din Padiş.

    Mare parte a dimineţii ne-am petrecut-o la cabana Padiş, unde am luat micul dejun, langoşii de la mamaie, cu lapte, unii cu ceai sau cafea, fiecare după propria plăcere. Cum vremea e mohorâtă, încă plouă mărunt, ba chiar o ceaţă deasă s-a lăsat peste culmile din zonă, făcând vizibilitatea mai mică de 10 metri, hotărâm să mai stăm la cabană, unde jucăm cărţi, povestim şi ne amuzăm, spărgând bomboane agricole.

    Se face haz pe decizia Lenuţei de a ne exclude de la un spectacol, hotărând că doar Alecu e cel care are voie să se bucure de priveliştea oferită de sânii Lenuţei. Asta se întâmpla dimineaţa, când toată lumea împacheta şi strângea bagaje, mai puţin cei doi. Alecu, după numele-i de scenă, "smecta guy", era plecat la "desfundare", iar Lenuţa consideră că nu are loc să se schimbe în cort, aşa că alege să se depărteze de grup, să se ascundă după un copac, cu spatele la copac, ca nu cumva să se ruşineze arborele. În felul acesta oferind spectacolul în câmp deschis pentru Alecu, care deja desfundat şi cu un zâmbet cât toată faţa, reuşeşte să-şi dubleze fericirea pe aceea dimineaţă. Nu a întâlnit el blonda cu ţâţe mari, dar tot nu se poate plânge de nenoroc.

    Vremea nu pare să se mai îndrepte, dar cel puţin nu mai plouă şi ceaţa s-a mai disipat. Iată-ne din nou încolonaţi pentru următoarea bucată de drum din circuitul propus. Deja încep unele pariuri pentru o eventuală "scurtătură de numai două ore".

    Suntem în formaţie completă, Pupa încă alergând printre noi.

    Eu cu Argos suntem lăsaţi să mergem primii pentru că ne deplasăm încet, nu suntem făcuţi pentru offroad. Urmează Melciu pe Tigaie, având pasager pe Chiller, vesel ca un copil cu jucărie nouă, că se dă pe offroad. Îi urmează Alecu, mânându-şi Târfuliţa pe la spate. Sau de la spate, cum o fi corect!? Urmează maşinile, furia roşie Turbo cu Dana, Crissu şi Lenuţa, care e şi pilotul de altfel, apoi Tancul condus de Gaby având copilot pe Lore.

    Drumul nu e asflatat, totuşi e lat şi foarte bine tasat, cred că e pregătit pentru asfaltare, în schimb, după nici 5 minute de mers, ne înfundăm din nou în ceaţă densă care ne însoţeşte bună bucată de drum. Dăm peste nişte cai lăsaţi liberi şi Melciu opreşte pentru poze. Bineînţeles că după el, care era al doilea, opreşte tot grupul, doar eu depărtându-mă, apoi întorcând după ei, nedumerit de ce au oprit. "Poi cum de ce, uite ce frumoşi sunt, mâncai-ar mama" zise Melciu admirând la patrupede.

    Drumul şerpuieşte printre coline, şi în cele din urmă intră în pădure, unde încă se lucrează la amenajarea drumului. Din loc în loc dăm peste echipe de oameni muncind cu drag şi spor la amenajarea drumului. Şi oamenii chiar munceau, lucru foarte plăcut de văzut şi crezut. În unele părţi lucrau cu atâta spor că circulaţia, firavă cum era, trebuia întreruptă. Oprim şi aşteptăm ca balaurul care muşca din stâncă, să-şi termine muşcăturile, ca să putem trece pe lângă el.

    Toată lumea oreşte şi aşteaptă cuviincios să se poată relua traficul, mai puţin o maşină cu numere de ... , mai bine tac, oricum, un amărăştean cu jeep de oraş şi în cap cu ... mătreaţă, depăşeşte toată coloana, se duce lângă monstru şi începe să claxoneze. Monstrul îl ignoră şi îşi continuă treaba.

    Imaginea, văzută în ansamblu, cu balaurul muşcând din stâncă şi un pechinez lătrând aiurea lângă coada sa, e pe cât de hilară pe atât de usturătoare. Cei "care este" invadează până şi ultimele refugii ale liniştei şi bunului simţ.

    Ne continuăm coborârea şi deja încep să apară primele urme de civilizaţie, pensiuni, ocol silvic, cătune. Facem un popas mai lung, când suntem convinşi că am terminat coborârea, de acum drumul se întinde drept, deşi la fel de neasfaltat, dar în lucru, deci va fi asfaltat curând.

    Popasul e folosit pentru hidratare, deshidratare şi rehidratare pentru unii, pentru răcirea plăcuţelor de frână, căci miroase a ferodo încins, dar şi pentru o sesiune foto în poziţiii dintre cele mai neobişnuite. Crisuu dă lecţii de "prins părul în coadă pe mobră", un sport la mare căutare, deşi un sport la început de drum, pionier.

    Ne reîmpachetăm şi continuăm drumul, care acum şerpuieşte în plan orizontal pe marginea unui pârâu.

    În curând dăm de asfalt, sau mă rog, rămăşiţe ale acestuia, pentru că ieşim în sat şi dăm în drum judeţean. Un ultim popas, înainte de Chişcău, o ultimă desfacere a hărţii pentru stabilirea traseului ce a mai rămas de stăbătut.

    Fiind pe drum judeţean, Ioana prinde viaţă şi se dă băţoasă că ştie ea să ne conducă la Chişcău. Sătul de scurtăturile lui Melciu, tind să consider invitaţia Ioanei de bun augut, aşa că preluăm conducerea caravanei, promiţând lui Lore că o vom lua pasager când asfaltul o va permite. Şi asta se întâmplă cu 7-8 km înainte de Chişcău. Chiar şi pentru distanţa asta mică, Lore şi-a făcut o impresie, cum e să călăreşti pe Argos, şi decide că preferă offroad-ul.

    Ajunşi în Chişcău, oprim caravana să decidem ce-i de făcut. Lenuţa, Dana şi Melciu se urcă în furia roşie turbo şi pornesc în vânătoare de pensiuni sau campinguri, restul formaţiei rămânând în aşteptare, rozând sticsuri şi dezbătând poziţia geografică a Beiuşului faţă de Chişcău. Ioana mă induce din nou în eroare, harta nefiind poziţionată spre Nord ci spre direcţia de mers, iar noi mergem spre sud-vest, făcându-mă astfel să pierd disputa pornită cu Crissu.

    Avantgarda grupului se întoarce şi ne prezintă, foarte încântaţi, locul unde vom poposi la noapte. Gazda e o bunică foarte de treabă care ne primeşte cu voie bună, zâmbind şi povestind cu noi. Curtea e încăpătoare, şi parcăm liniştiţi cele două maşini şi trei motoare.

    Locul de cazare e o căbănuţă drăguţă din lemn, cu două dormitoare şi o cameră de zi suficientă să ne satisfacă nevoile de odihnă. Amplasarea e ideală, într-o livadă liniştită, cu piesaj superb. Curtea are şi foişor şi grătar, totul arată excelent pentru o vacanţă la munte. Suntem foarte încântaţi de locaţie. Se face împărţirea pe echipe şi sper şi eu că poate în seara asta, dormind la grămadă să nu nimeresc iar singur. Căţel nu am văzut prin zonă, aşa că nu am cu cine mă întreţine, dacă iar pică tovarăşii de pahar.

    Am aranjat bagajele în căbănuţă, ne-am spălat şi schimbat, şi hotărâm să ieşim "la centru", peştera Urşilor urmând a o vizita mâine. Am luat-o uşor la pas, la ceas de seară, într-o plimbare lejeră pentru a ne face poftă de mâncare. Nu că ar mai fi nevoie, dar ca să avem ce face. S-ar discuta despre un grătar, iar, doar că nimeni nu susţine foarte tare ideea.

    Pentru cei care nu ştiau, în Chişcău, pe lângă Peştera Urşilor, există şi muzeul etnografic al lui Aurel Flutur, "La Fluturi", sau "muzeul de vechituri" cum l-a numit soţia sa. Întrăm şi vizităm, nu de alta dar la intrare scrie mare că e gratis, deci nu e pe bani.

    După ce ne-am plictisit de vechituri, mergem "în centru" la terase, alegem una mai ochioasă şi invadăm două mese puse cap la cap. Păstrăvul e excelent şi merge perfect stropit cu vin alb. În seara asta mâncăm pe cheltuiala lui Crissu. Este atât de mărinimoasă că se învredniceşte să sature nouă guri flămânde.

    Voia bună pune din nou stăpânire pe noi, posibil să fie de vină şi burţile, acum pline. Desigur, avem şi vin, deci Alecu şi-a dat drumu la vorbă, Gaby continuă şaga de bancuri, ne mai amuzăm pe seama drumului parcurs în ultimele două zile, Lenuţa se transformă în Matilda, Crissu visează în continuare grătare cu slană şi pălincă, Melciu încearcă să explice unor polonezi cum ar găsi ei cazare ieftină în sat, dar polonezii vorbesc engleza politicoasă, adică zâmbesc, dau din cap şi rostesc singurul cuvânt cunoscut: "Yes". Chiller e cuminte şi tăcut la locul său, Dana vorbeşte "murdar": "poate tu, zic", Lore degustă din toate câte sunt pe masă pe jumătate absentă şi pe sfert zăpăcită.

    E bătaie mare pe usturoi şi mămăligă, aşa că domnişoara chelneriţă, foarte drăguţă de altfel, ne mai aduce câte un rând să nu ne sfâşiem ca hienele de la usturoi.

    Ne întoarcem spre căbănuţa noastră primitoare, cu burţile puse la cale, acum delectându-ne dintr-un kurtos cât roata de mare.

    Ajunşi la cabană, zvon şi agitaţie mare, un singur duş la nouă oameni, bagje, locuri de dormit. Îi urmăresc pe toţi care încotro, alergând cu bagaje, cautând loc de dormit, doar Alecu e calm şi n-are treabă, aşa că-şi face, apucându-se, în joacă să alinieze încălţările pe două şiruri perfect paralele.

    Îi urmăresc curajul de a pune mâna pe fiecare încălţare şi de a o aranja frumos, fără frică de miros. Pentru a-i felicita bravura, îl invit la masa de pe terasă, să bem ca-n facultate, shot-uri de pălincă stinse cu bere. Tot trăgându-i noi aşa, ni se alătură şi Gaby, curios fiind de fatala combinaţie. După două-trei rânduri, Gaby rămâne în urmă şi părăseşte fatidicul joc, rămânând doar cei doi ultimi apărători ai licorii lui Bachus.

    Nici nu am obserat cum lumea a început să se strângă la masă, ba chiar s-a început şi-un joc de remy, la care, culmea, particip şi eu. De vină cred, e ceaţa care ne-a însoţit azi bună bucată de drum, aceeaşi ceaţă se aşează pe ochii strălucind a fericire şi căldură interioară. O tu, Bachus, cum ne-nvălui!

    În ceaţă densă ma învălui, discuţii înţeleg frânturi, controlul pierd pe cât se pare, cu Bachus lupta am pierdut, iar zeu-i crud, nu-mi dă iertare, în somn m-afund ca să îl uit.

Răzbunamă-voi pe Bachus,

De îl mai prind, am să-l înving!