Ziua a -VI- a - "Fasole cu ciolan, in pita" - joi 11 august

    E dimineaţă, ce-i drept nu chiar zori de zi, dar totuşi dimineaţă. Începem să ne adunăm uşor în faţa căbănuţei care ne-a găzduit două nopţi la rând, şi era cât pe ce să ne mai smulgă una, dacă nu ne-am fi îmbărbătat cu pornitul la drum, suntem în vânătoare de grote până la urmă.

    Lumea încă leneveşte în bătaia soarelui, încercând parcă să mai lungească şederea, să uite de gândul că azi pronim din nou la drum. Astăzi urmează să pornim spre Şuncuiuş, cu oprire şi vizită la Peştera Meziad, care e in drum. Ce-i drept, drumurile ce urmează a fi bătute nu sunt chiar bine definite pe hartă, deşi Ioana le recunoaşte, tot mă străbate un fior la gândul că Melciu deţine harta, poate o mai descoperi o scurtătură. Parcă-l şi aud: "Am găsit un drum!"

    Împachetăm totul, ne luăm rămas bun de la gazdele noastre şi pornim spre Meziad. Acum că avem asfalt sub roţi, ni se face onoarea de a conduce caravana, având-o pe Ioana drept sfătuitor şi pe Madona ( aka Matilda, aka Lenuţa, aka Ileana ) drept invitat şi pasager pe spinarea mândrului armăsar. Aşa că Argos deschide calea, urmat de Târfuliţa lui Alecu, Tigaia Danei, apoi maşinile in ordinea crescătoare a mărimilor, bravul Matiz şi puternicul Renault.

    Sunt mult prea atent s-o urmăresc pe Ioana, care ne îndeamnă spre Meziad, şi fie din neglijenţă, sau din cauza emoţiilor provocate de pasager, ratez semnul indicator către Peştera Meziad şi mă avânt către kilometrul zero al Meziadului, acolo unde mă poartă Ioana. Observ rapid că maşinile nu se iau după mine şi Ioana tace brusc, ajunsă fiind la destinaţia programată.

    Îmi dau seama că trebuie să întreb de drumul spre peşteră, dar văd maşinile virând dreapta şi făcându-ne semn să le urmăm.

    Bineînţeles că nu am scăpat de de ironia surdă a lui Melciu, care abia aşteaptă o astfel de ocazie, să exagereze cât încape în cochilia lui, doar-doar o mai scădea din prestigiul lui de "căutător de scurtături".

    La peştera Meziad avem noroc şi prindem ghid, care ne explică, foarte detaliat, toate informaţiile posibile despre peşteră. Foarte bine intenţionat ghidul în a da explicaţii, nu însă la fel de intenţionaţi noi în a-l asculta şi reţine. Doar Chiller e atent şi parcă notează în minte detalii, studiază şi cel mai mic gândac şi scormoneşte după toate vietăţile din peşteră. Deh, nu degeaba e el biologul grupului.

    Un mic sentiment de "Cireşarii" mă încearcă, la gândul că umblăm prin măruntaiele pământului şi presupun că nu sunt singurul măcinat de astfel de sentimente.

    La ieşire, mulţumim frumos ghidului, şi după poza de grup pornim agale spre cele vehicole lăsate la poalele intrării.

    Următorul popas ar fi Şuncuiuş, unde ar trebui să vizităm peştera "Ungurul Mare". Ne îmbarcăm în aceeaşi formaţie şi pornim la drum, după indicaţiile unui localnic care ne asigură că drumul prin Remetea e excelent, chiar de e doar drum judeţean. Asta îmi aduce aminte de un alt localnic care ne-a asigurat că drumul e bun şi ne-am învârtit o zi întreagă până să ieşim la Padiş. Nici nu mă chinui să obiectez împotriva lui Melciu care e convins că localnicul are dreptate.

    Şi totuşi, minuni se întâmplă, şi nu doar de Crăciun. Drumul a fost într-adevăr excelent, proaspăt turnat, deloc aglomerat, pustiu mai exact, plin de viraje şi peisaje superbe. Aşadar am lăsat căluţul să galopeze în voie şi am incercat să dau emoţii pasagerului cu înclinaţii în viraje. Inutil, Madona ţipă din spate că vrea mai repede, mai tare, mai înclinat. Mda, îmi pare rău, atâta tehnică am în mine, mai înclinat nu pot.

Facem un popas, într-un luminiş, o poiană cu apă la izvor, să răcorim căluţii şi să le curăţăm potcoavele. Unii muncesc, unii se amuză, unii fac poze. Curăţăm discurile şi lanţurile, căci suficient au galopat prin praf, iar acum la asfalt, se cade să fie primeniţi şi ţesălaţi.

    Încălecăm şi-i dăm bice, oprind doar în apropiere de Şuncuiuş, la hanul "Popasul Bucătarului".

    După o rapidă vizionare a camerelor şi a condiţiilor oferite, se votează în unanimitate să înnoptăm aci, mare parte tentaţi fiind de piscina cu jacuzzi cu care ne-au îmbiat gazdele.

    Parcăm şi ocupăm trei camere şi o bucată de gazon, Lore, Gaby şi Chiller vor să doarmă la cort. Dorinţa le trebuie îndeplinită şi iată-ne instalaţi şi acomodaţi la han. Prima hotărâre, iarăşi acceptată în unanimitate, merităm un festin, căci meniul hanului e foarte stufos şi ne lasă gura apă doar răsfoindu-l, doar ne aflăm la popasul Bucătarului.

    În încercarea de a acredita numele hanului, comandăm diverse bucate, care mai de care mai apetisante şi complicate. Totuşi, ciorba de fasole în pită e cea care câştigă net alegerea grupului într-o proporţie de 80%. Alecu e cel care nu a dorit să încerce fasolea, şi dacă e să ne gândim că nu degeaba i se spune "desfundatu", înţelegem pe deplin refuzul său.

    Şi iată că încep să curgă bucatele, porţii mari de abia încap pe masă, şi doar stăm câte 4-5 la mese de 6. Cât despre gustul lor, ce să mai vorbim, linsul degetelor nu e doar o expresie, noi am luat-o ad literam. Abia s-a aşezat ciorba de afumătură cu fasole în pită, asezonată cu ceapă roşie, că şi apar bucatele din felul doi, raţă, iepure, vânat, fiecare încercând ceva inedit, şi bineînţeles fiecare înfruptându-se din toate felurile.

    Pe când se serveşte desertul, Alecu se hotărăşte că a pierdut neînfruptându-se din ciorba de afumătură, aşa că-şi comandă o porţie, care a întârziat atât de mult încât şi desertul a fost terminat. Alecu recunoaşte că nu mai intră nimic în el şi ne amuzăm teribil gândindu-ne cum o să poată lua ciorba în pită la pachet. Totuşi gazda îl iartă şi anulează comanda la cererea sa.

    Cu burţile pline, ne îndreptăm spre piscină, unde ne facem siesta bălăcindu-ne până când devenim precum cremvuştii la fiert, 'muiaţi complet de apa fierbinte a piscinei cu jacuzzi. Ne-am hârjonit ca nişte copii la scăldătoare, amuzându-ne şi râzând de toate întâmplările de peste zi şi de zilele trecute.

    Complet fierţi, ieşim din piscină, pe rând, şi după ce ne duşăm şi echipăm, ne întrunim cu toţii la o masă mare, fără mâncare de data aceasta, pentru jocurile de seară.

    După ce cădem de acord asupra câştigătorului serii la filaj-viteză, îl încoronăm pe Alecu cu cele 2.5 secunde şi închinăm în cinstea lui mai multe cupe cu vin, ascultându-i, cu răsuflarea tăiată, măreţul discurs, devnit celebru: "Eu primul!"

    Amestecăm cărţile cu vinul, remy cu paharele, vorbele cu cântecele, şotiile cu discursurile şi ne întindem târziu în noapte, petrecând cu voie bună. Noaptea s-a lăsat peste hanul tăcut şi o lună plină şi mare luminează întreg ţinutul.

    De la fereastra deschisă a camerei, se poate observa luna, cu lumina-i străvezie, care o aruncă peste întreaga suflare adormită. E o noapte minunată şi feerică, după o zi plină de peripeţii, înconjurat de prieteni, plini de voie bună.

    Liniştea se lasă tot mai apăsătoare şi lumina lunii păleşte încet, stingându-se cu totul la atingerea pleoapelor, care cad grele, aducându-l pe Hypnos care îşi întinde împărăţia peste toată suflarea hanului.

Dormiţi în pace, 

fericiţi călători!