marți, 28 mai 2013

"În chiloţi pe motor" sau "Cum să invidiezi melcii pentru viteză"

    I. Matrimoniale

    În fiecare dimineaţă mă trezesc cu un sentiment ciudat, îmi lipseşte ceva. Parcă nu sunt complet.
    Tot aud poveştile de genu' "Sufletul pereche" şi mă macină invidia, mai ales că a dat vara şi tot văd cupluri fericite prin oraş. Mi-e greu, în singurătatea asta, puţin auto-impusă.
    De mai bine de 5 luni, mă dau (navighez) pe site-urile matrimoniale de specialitate. Mă uit şi le admir pe toate, sunt frumoase, arătoase, deşi puţin uzate. Deh, la vârsta şi situaţia mea financiară nu mă pot uita la adolescente, sunt prea mici pentru mine.
    Şi totuşi, iată-mă, după 5 luni de adunat ghindă, îmi iau inima-n dinţi şi contactez câteve "oferte". Doar trei mi-au făcut cu ochiul, aşa că le dau întâlnire.
    Nici una nu e din aceeaşi localitate cu mine, ceea ce presupune că va trebui să călătoresc. Sunt un cavaler adevărat, deci mă voi deplasa eu la locaţia dânsei.
    După discuţii şi un schimb coridal de impresii stabilesc două întâlniri în aceeaşi zi.
    Joc la două capete cum s-ar spune.


    II. La întâlnire

    E sâmbătă dimineaţa, o zi mare mă aşteaptă. Mă trezesc devreme, nespecific mie, mă aranjez, mă ferchezuiesc şi plec spre prima întâlnire, cu prima domnişoară.
    Drumul a durat aproximativ o oră, interval în care oricât m-aş fi concentrat, nu puteam să mă gândesc la altceva decât la cum v-a decurge întâlnirea. "Oare mă place? Oare arată aşa cum era în poze? Ce voce o avea? Ne potrivim? N-o fi prea pretenţioasă?"
    Aşa m-am frământat tot drumul. Dar iată că veni şi clipa întâlnirii.
    Trag aer în piept, păşesc cu dreptul înainte şi mă prezint cordial. Domnişoara e cam trecută, deşi ca şi vârstă e încă tânără, formele nu sunt chiar excelente, dar cu siguranţă nu e de aruncat. Are ceva experienţă, după câte bag de seamă. Sunetul vocii e aproape în regulă, deşi mai tuşeşte puţin, nimic grav totuşi.
    Facem câţiva paşi împreună, ieşind la o mică plimbare, pe aleile oraşului ei. Ne înţelegem bine, cel puţin la plimbare, pare să existe un oarecare sentiment reciproc de atracţie.
    Întâlnirea aceasta, deşi scurtă, a fost plăcută şi am rămas cu un sentiment plăcut. Ne luăm la revedere cordial, cu promisiunea de a ne mai auzi, dacă nu chiar şi vedea, şi fug să prind trenul către următoarea locaţie, la cea de-a doua întălnire de azi.
    Drumul e lung, fac mai bine de 5 ore cu trenul, iar gândul mi-a rămas puţin la întâlnirea abia încheiată. Dacă nu o să găsesc nimic interesant în localitatea A, rămân cu domnişoara din localitatea R, chiar de nu e tocmai cea mai frumoasă, cert e că ne-am plăcut şi cred că o să ne înţelegem bine împreună.
    Ajuns la destinaţie, pe seară, mă prezint la domiciliul celei de-a doua domnişoară, aşa cum stabilisem iniţial.
    Aştept să iasă din "casă" făcându-mi tot felul de gânduri despre cum e realitatea faţă cu reclama de pe matrimoniale.
    Clipa cea mare a sosit, uşa se deschide, şi apare, în toată splendoarea ei de "doamnă", frumoasă, elegant îmbrăcată într-o "rochie de seară" roşu-grena, strălucind în toată splendoarea ei.
    Pe moment rămân cu gura căscată, e mai frumoasă decât în poze. De forme ce să mai vorbim, echipată complet.


    III. Îndrăgostit

    Sunt lovit de zeul amorului, ce să mai, e dragoste la prima vedere. Am şi uitat că am mai avut o întâlnire azi. Mii de clopote îmi sună în cap, inima îmi bate nebuneşte, iar în urechi îmi sună iritant o voce: "Ea e aleasa!".
    Trec peste momentele de adolescent îndrăgostit şi încep conversaţia, apoi facem o mică plimbare cu ajutorul căreia m-a cucerit şi mai mult, deşi nu mai era nevoie.
    Aşadar, iată-mă îndrăgostit, dânsa se pare că mă place, totul pare şi este frumos, o seară minunată aş zice.


    IV. Decizie

    Cuget două minute, doar pentru a-mi limpezi mintea înfierbântată de adolescent îndrăgostit, şi mă decid, o iau acasă, ne mutăm împreună.
    După o discuţie scurtă, ajungem la o înţelegere şi căutăm soluţii cum aş putea s-o iau cu mine. E aproape 9 seara, bilet la tren am doar pentru mine, aşa că hotărâm să o luăm pe jos.
    Pe jos??? 450 de kilometri???
    Cum să duci o domnişoară 450 de kilometri pe jos, acum la căderea nopţii???
    Cum, cum? Călare, cum altfel, doar am spus că sunt un cavaler adevărat.
    Fostul ei prieten, fost, căci acum are o "relaţie" cu mine, îmi inmânează toate bunurile şi posesiile dânsei, ba îmi dă şi un fel de bostan scobit, ce ar ţine loc de cască, să îmi pot duce domnişoara acasă.


    V. Dragoste târzie

    Zece trecute fix, noaptea s-a cam lăsat, cheia în contact, bostanul pe cap, încalec "domnişoara" şi-i dau pinteni.
    În noaptea asta vom face amor nebun, o voi călări toată noaptea, dar cu grijă căci nu avem protecţie.
    Gândul că trebuie să parcurg 450 km, noaptea, pe frig, cu doar o cască, jumătate doar din scoci, nu mă bucură nicicum. Ştiu foarte bine ce înseamnă să crăpi de frig pe motor. Tot ce aveam la mine, în afară de blugi, tricou, adidaşi şi o geacă scurtă de piele, nicicum moto, e un rucsac în care am cărat apă şi o carte să mă întreţin pe tren.
    Dragostea e mare, împreună învingem totul. Fac o cruce mare, pun căştile în urechi, măcar să îngheţ pe muzică, trag jumătatea de bostan pe cap şi mă avânt în noapte.
    Domnişoara mea toarce plăcut sub mine, şi asta îmi încălzeşte sufletul, în timp ce tot restul trupului îngheaţă treptat, dar sigur.

    VI. Viaţa nu e perfectă

    Nu apucăm să ieşim bine din oraş, când deja mi-au îngheţat toate cele; o fi mai, dar noaptea e al draqului de frig, şi mersul pe autostradă nu ajută.
    Prima broblemă, frigul. Soluţie: nu mergem pe autostradă, folosim drumuri laterale, vorbă din bătrâni: "încet da' sigur".
    Abordăm prima ieşire şi iată-ne pe drumuri lăturalnice, care de altfel sunt pustii. Acum apare cea de-a doua broblemă: nu cunosc zona, n-am mai fost şi nu am GPS. Deci, către încotro? Ştiu că trebuie să merg spre sud. Asta e bine, doar că-i noapte, şi al draqu' să fiu dacă-mi dau seama încotro e sudul. Pădure să căutăm muşchi, ioc. Să-i folosesc pe-ai mei!? Nici n-am şi nici nu ştiu în ce parte să stau cu faţa. Ştiu, căutăm Steaua Ciobanului, aşazisă a Nordului, după care se orientează navigatorii. Ai draqu' ei să fie de nori, nu văd nici o stea. Nori??? Nori, ai spus!? Băgai-aş, asta mai lipsea, o ploaie bună, tot suntem aşa fain echipaţi.
    Lightbulb! În era tehnologiei şi a comunicaţiilor, putem folosi smart phone-ul, că de aia-i smart. Şi asta-i cât se poate de bine, avem internet mobil, GPS, tot ce trebuie, mai puţin baterie. A rezistat fix 3 minute, totuşi suficient să-mi fac o ideie de câteva localităţi, şi ce drumuri să folosesc, măcar pentru  câţiva kilometri.
    Bună tehnologia asta dom'le, bună doar atunci când nu ai disperată nevoie de ea. Aşa că suntem în beznă, şi la propriu şi la figurat.


    Am prins direcţia măcar, merg înspre petecul de lună ce se mai iveşte din când în când dintre nori.
    Frigul deja m-a pătruns prin toate cotloanele, şi am ajuns expert la condus cu o mână pe ghidon, una pe motor. Nu cred să mai fi existat kilometri care să treacă mai greu, cred că făceau în ciuda roţilor, dându-mi impresia că galopez pe loc.

    Noaptea devine tot mai adâncă, frigul tot mai înţepător, kilometrii se încăpăţânează să rămână tot mulţi. Caut prin rucsac, doar-doar oi găsi ceva să mă ajute. Găsesc o sticlă de suc rece. Asta ajută ca funia la spânzurătoare. Totuşi, rucsacul golit de toate cele şi legat bine la spate ţine geaca să nu mai fluture şi să-mi pătrundă vântul până la piele.

     Prima sută de kilometri a trecut, şi mi-a mâncat două ore şi jumătate. În ritmul ăsta ajungem acasă spre dimineaţă, ceea ce nu e chiar rău, dimineaţă înseamnă soare, soare adică căldură.
    Oprim la un peco să-mi hrănesc domnişoara şi să mă mai încălzesc şi eu puţin. Plecăm din peco ceva mai echipaţi, domnişoara cu stomacul plin, eu cu mănuşi. Mănuşi da, din acelea de pungă, de unică folosinţă. Deşi mi s-a părut o idee hilară, am zis să ţină barem de vânt, totuşi, două pungi din acelea, trase peste degete, reuşsesc să creeze condens între ele, ceea ce înseamnă că mâinile nu mai pierd căldură aşa repede. Sună stupid, dar e adevărat, pungile sunt mai bune decât nimic.

    Încet, cu talent, târându-ne practic, am mai parcurs 100 de km, apoi încă 100, şi tocmai când eram aproape hotărât să cedez, să caut un motel şi să înoptez, iată că apare mult doritul Soare. Ne-a oferit un spectacol superb, îngheţat şi tremurând din toate balamalele, nu pot spune că nu m-am bucurat văzându-l, ba am fost chiar mişcat de extraordinarul spectacol pe care ni l-a oferit.
    Şi, din nou mulţumesc tehnologiei care lipseşte când ai nevoie mai mult, căci nu am putut imortaliza un asemenea răsărit, care trebuie să recunosc, nu am mai văzut multe astfel.
    Soarele aduce căldură, ar spune logica simplă. Adevărat, dar nu în primele două ore când răsare. Cel mai frig a devenit la apariţia mult aşteptatului astru al zilei. Îi înţeleg strategia, răsare şi alungă umbrele reci ale nopţii, umbre care pe cât de reci pe atât de doritoare de prieteni, căci toate s-au retras în mine. Nu ştiu ce se auzea mai tare, torsul motorului sau clănţănitul dinţilor mei.


    VII. Acasă, dulce acasă.

    Cu toate acestea, am ajuns cu bine la destinaţie, eu şi iubita mea, după 450 km şi 10 ore de tropotit în noapte.
    Îngheţat, cocoşat şi cu dureri de oase, am mai avut putere să îmi învelesc drăguţa, norii aceia nu prevestesc ceva bun; să pun o cană de ţuică cu zahăr şi piper la fiert, trebuie să scot frigul din oase; să mă dezbrac, lăsând o dâră de haine de la uşă la pat; şi să adorm, învelit bine şi cu lichidul aburind în stomac.

    Aşa am adormit, obosit, dar fericit, astăzi m-am îndrăgostit! De mâine, o să mergem, şi ... o să ... de-acum ... numa' bine ... Zzzz.



Un comentariu:

Piti spunea...

Super tare povestea! Sa o stapanesti sanatos!

Trimiteți un comentariu